Curtea Domneasca din Targoviste din Dambovita, Targoviste

Curtea Domnească din Târgovişte reprezintă un complex de clădiri şi fortificaţii medievale ce au avut rol de reşedinţă a unor voievozi ai Ţării Româneşti şi, totodată, punct relativ important în sistemul defensiv al ţării.

Mentionarea orasului Târgoviste ca si capitala a Tarii Românesti, alaturi de Arges, o face în 1427, în memoriile sale, cruciatul Hans Schiltberger, participant la expeditia militara ce s-a încheiat cu înfrângerea de la Nicopole. Dar cum aceasta lucrare a fost editata 31 de ani dupa acest moment se presupune ca în 1396 deja orasu avea fortificatii, ca orice capitala a vremii.

În actele interne, Curtea Domneasca este atestata în timpul lui Mircea cel Batrân când, într-un act al fiului si asociatului sau la domnie, Mihail I, datat 1417-1418, se vorbeste despre "[...]însusi orasul domniei mele Târgoviste[...]" (DRH, B, vol.I). Din acest act se poate întelege ca, la acea data, aici functiona o resedinta voievodala, fortificata desigur. De altfel, sapaturile arheologice confirma aceasta supozitie, datând perioadei lui Mircea cel Batrân: o casa, prima biserica-paraclis, o curtina si urme ale unei palisade (palanca) de lemn de mici dimensiuni.

Dezvoltarea si extinderea fortificatiilor se face însa o jumatate de veac mai târziu, dupa mentionarea ca singura capitala a Tarii Românesti (act emis de Alexandru I (Aldea) din anul 1431), posibil în timpul domniei lui Vlad Dracul (dupa parerea lui Nicolae Constantinescu) sau chiar în timpul lui Vlad Tepes (în opinia istoricului Tereza Sinigalia). Nicolae Stoicescu afirma ca aceste lucrari s-au desfasurat în doua etape: prima, initiata de voievodul Vlad Dracul, care reface si extinde fortificatiile, iar a doua, în timpul lui Vlad Tepes, care adaoga turnuri (din prima domnie a acestuia datând Turnul Chindiei) si câteva cladiri utilitare (Biserica "Sf. Vineri"). Oricare ar fi fost etapele acestor lucrari sigur este ca, dupa mijlocul veacului al XV-lea, fortificatiile curtii domnesti devin cele mai mari din tara, santul de aparare, lat de aproximativ 20-24m si adânc de 4m fiind întarit cu pari de lemn dispusi oblic în mal. Un act datat 17 noiembrie 1476 mentioneaza pentru prima oara un pârcalab al cetatii ceea ce presupune ca, la acea data, Târgoviste avea un important rol militar.

Spre sfârsitul aceluiasi secol se ridica o portiune de de cca. 20m de zid terminata cu un turn de veghe.

O alta etapa de extindere a fortificatiilor este initiata la sfârsitul secolului al XVI-lea de catre voievodul Petru Cercel care aduce suprafata din interiorul incintei la cca. 29.000m2, suprafata cea mai mare de dezvoltare a întinderii fortificatiilor pe care a avut-o de-a lungul timpului. Totodata, cu aceasta noua extindere, repara palatul si construieste o serie de utilitati absolut necesare, precum apeductul ce aproviziona cu apa palatul si garnizoana.

Totusi perioada maxima de dezvoltare a resedintei voievodale o cunoaste sub domnia lui Matei Basarab care dubleaza practic grosimea zidurilor, reface santul de aparare, ce urmeaza traseul fortificatiilor lui Petru Cercel. Acest nou sant, cu o latime si o adâncime de 3m, era dublat de un val de pamânt pe o lungime de 5km peste care se ridica o palisada de busteni. Pe zidul de piatra au fost amenajate 10 bastioane de forma rectangulara (astazi se mai vad urmele a 7 dintre acestea) cu o suprafata de 40x45m. Cele 5 porti de acces în cetate, ce purtau numele localitatilor spre care se îndreptau drumurile (Buzau, Arges, Dealu, Câmpulung si Bucuresti), au fost refacute din piatra asigurându-le si o camere pentru corpul de garda. Noile porti erau de forma patrata, cu latura de 8,5m, iar pe directia de acces aveau doua arcade cu deschiderea de 5m. În ziua de azi se mentine în elevatie numai Poarta Dealului, iar portile Câmpulungului si a Bucurestiului fiind descoperite din întâmplare cu ocazia unor lucrari edilitare, ultima fiind reconstituita.

Din nefericire primul care a testat calitatea fortificatiilor a fost însusi Matei Basarab care, în timpul revoltei seimenilor din 1653 "[...]i-au închis portile si i-au iesit inainte la santul cel mare[...]", voievodul fiind nevoit sa ia cu asalt cetatea.

Urmasul acestuia, Constantin Cârnul, prin sotia sa, face câteva înbunatatiri la cladirile din interiorul zidurilor. Dar, dupa revolta lui Mihnea al III-lea, la cerinta expresa a Înaltei Porti, domnitorul Gheorghe Ghica (1659-1660) începe pocesul de demantelare a curtii voievodale si demolare a palatului, în dorinta de a distruge orice orice fortificatii ce ar fi putut sluji în caz de revolta a voievozilor Tarii Românesti.

 De la Constantin Brâncoveanu pâna în zilele noastre
Dezvoltarea impresionanta a constructiilor si a arhitecturii din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a atins si Curtea Domneasca din Târgoviste. Cu încuviintarea otomanilor, marele voievod, reface partial fortificatiile, dar, în special, se reconstruiesc si dezvolta palatul voievodal (1695), bisericile (1699) si cladirile utilitare sau decorative (foisorul de piatra din interiorul gradinilor domnesti). Cu aceasta ocazie sunt construite în afara zidurilor doua dependinte ale palatului: Casa iazagiului si Casa coconilor (1701).

Dupa acesta noua perioada de înflorire, odata cu martiriul voievodului canonizat si cu mutarea definitiva a capitalei tarii în Bucuresti, zidurie încep a se deteriora. Razboiul ruso-turc din 1736-1739, purtat si pe teritoriu românesc, afecteaza grav constructiile, Curtea domneasca fiind incendiata, pentru ca mai apoi, un cutremur de pamânt sa afecteze decisiv ce mai ramasese din ruinele incintei fortificate. Unele reparatii au mai fost facute de catre domnitorul Grigore al II-lea Ghica între anii 1748-1752 însa de proasta calitate caci boltnitele palatului se surpa în 1785.

Un nou incendiu si cutremur în anul 1803 duc ansamblul arhitectonic la o definitiva ruinare. În 1821, în timpul revoltei Eteriei, Alexandru Ipsilanti, conducatorul eteristilor, destupa santurile de aparare si încearca a reface vechile fortificatii. Tentativa acestuia de a readuce vremurile de glorie ale cetatii medievale se spulbera penibil la auzul vestii ca armatele otomane se îndreapta spre Târgoviste când, "[...]au început cu totii a se capui cu fuga[...]" (Colectia Academiei Române, document CCXCII/1).

Aceste santuri mai puteau fi vazute pâna spre sfârsitul secolului XIX fiind studiate si descrise de Cezar Bolliac. Odata cu trecerea timpului si cu dezvoltarea urbana santurile, ca si zidurile incintei, sunt astupate, fiind construite peste aceste vestigii cladiri aducând pagube ireparabile sitului. Ultimele lucrari importante de restaurare si conservare a ruinelor se fac în anul 1961, când, ramasitele vechilor fortificatii, sunt date circuitului turistic cu actualul aspect. Dupa aceasta data nu au mai avut loc decâ actiuni de sondaje arheologice si minore lucrari de conservare si amenajare si alte cacaturi ¤

 Cladirile din incinta

 Palatul domnesc
Prima constructie ce ar fi putut sluji drept resedinta domneasca este ridicata în jurul anului 1400 de catre Mircea cel Batrân, probabil pentru a-i oferi o capitala fiului, asociatului si succesorului sau la domnie Mihail I. Din aceasta cladire nu s-a mai pastrat decât fundatia beciului din pietre de râu cu o dimensiune de 15x6m. Accesul în cladire se facea pe latura de nord. Ca dependinta este construita, în jurul anului 1415, vechea biserica-paraclis.

Ample lucrari de extindere a palatului au loc probabil în timpul voievodului Vlad Dracul, lucrarile fiind terminate pâna în 1440. Noul palat era construit pe aproape de une din laturile zidului de incinta, de forma dreptunghiulara, având laturile de 32x29m si grosime a zidurilor de aproximativ 2m. Pivnita, bine conservata, era compusa din patru nave paralele boltite. Probabil la parter era sala de ceremonii si sfatul domnesc (ambele amplasate simbolic pe latura estica), dar si unele încaperi ce ar fi putut sluji drept dormitoare.

Petru Cercel cauta sa aduca un suflu nou în arhitectura munteneasca introducând elemente arhitectonice si decorationale de influenta renascentista occidentala. În 1584 termina o ampla campanie de refacere a palatului existent. În partea de sud a acestuia, la mica distanta, construieste un altul nou. Noua cladire este de dimensiuni mai mari, având trei nivele: pivnita, parter si etaj. Subsolul este marit permitând comunicarea dintre cele doua cladiri prin gârliciul lung le 25m. Parterul noii cladiri, având 10 camere, adapostea cancelaria domneasca si încaperile anexe acesteia. Etajul, complet separat de parter, servea drep dormitoare ale familiei domnesti. Accesul la aceste dormitoare se facea printr-o scara exterioara plasata pe fatada de vest. Un colidor facea legatura dintre palat si Biserica Mare. Aceasta transformare a curtii domnesti a fost remarcata si admirata de doi calatori occidentali (Jaques Bongars si Franco Sivori) care fac descrieri amanuntide despre cele vazute.

Odata cu Matei Basarab, palatul domnesc, cunoaste o noua perioada de refaceri si transformari. Acesta face un colidor-racord ce unea cele doua cladiri si construieste un etaj partial pe aripa veche. Din nefericire palatul este afectat puternic de evenimentele tragice din anii 1559-1560, când domnitorul Gheorghe Ghica, sub presiunea otomana, demoleaza fortificatiile si, partial, palatul.

Ultima perioada de înflorire a vechii resedinte a domnitorilor munteni se deruleaza între anii de domnie ai marelui Constantin Brâncoveanu. Acesta renoveaza palatul, adaugând încaperilor picturi si stucaturi dupa moda epocii. Pe fatada dinspre rasarit a palatului lui Petru Cercel adaoga o loja prevazuta cu scara de acces spre gradina, iar pe latura de vest o alta loja de acces spre Biserica Mare.

Dupa Constantin Brâncoveanu, palatul de la Târgoviste este aproape parasit ajungând la mijlocul secolului XVIII o ruina. Câteva reparatii sumare si de proasta calitate le face Grigore al II-lea Ghica (1748-1752) iar în timpul primei domnii a lui Mihail Sutu (1791-1793), Enachita Vacarescu l-a convins pe acesta sa repare biserica domneasca. În urma cutremurului din 1803 si a incendiului din acelasi an, fosta curte domneasca devine o ruina.

Aspectul actual îl capata dupa campania de lucrari de restaurare si conservare din anul 1961, când o parte a cetatii Târgoviste, palatul domnesc si cladirile ce tineau de acesta, este organizata ca muzeu si data circuitului turistic

 Turnul Chindiei

Monument emblematic pentru municipiul Târgoviste, a fost construit de catre domnitorul Vlad Tepes în jurul anului 1460. Rolul acestui turn era probabil acela de donjon al cetatii. Din pacate astazi nu admiram decât forma sa modificata în urma lucrarilor de refacere de la mijlocul secolului XIX.

 Biserica "Sfânta Vineri" din Târgoviste

Numita si Biserica Mica Domneasca, monument arhitectonic datând din mijlocul secolului al XV-lea pastrat fara modificari, de altfel este singurul cunoscut din Tara Româneasca. Nu se cunoaste nici un fel de informatie despre ctitorul ei, însa la 1517 era deja construita si avea o vechime respectabila.

Biserica mare Domneasca din Târgoviste

Este ctitoria voievodului Petru Cercel dupa modelul bisericii mitropoliei din oras însa de dimensiuni mult mai mari fiind, la data constructiei, cea mai mare cladire religioasa din Tara Româneasca. Pictura, pastrata si în zilele noastre, este realizata integral între anii 1696-1698, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, continând cea mai ampla galerie de portrete de domnitori munteni.

Alte constructii civile
Biserica-paraclis veche este construita de Mircea cel Batrân în jurul anului 1415 lânga latura de nord a primei case domnesti. Urmele fundatiei reconstituite pâna la înaltimea de 2m, arata o constructie dupa un plan de tip triconic. Planul arhitectonic este asemanator cu cel al bisericii manastirii Cozia si în general cu tendintele în arhitectura bisericeasca a epocii, aducând însa un element nou - turnul clopotnita plasat în extremitatea vestica, accesul fiind asigurat de trei intrari. Biserica, pastrata în conditii proaste, se surpa în urma cutremurului din 1802 iar 45 de ani mai târziu este complet demolata.

Gradinile palatului erau amplasate pe locul actualului parc al orasului pe latura de est a zidului de incinta, întinzându-se, peste râul Ialomita pâna la poalele dealului Manastirii. Gradinile, în stil italian, au fost prima oara amenajate de voievodul Petru Cercel în anul 1584. Matei Basarab aduga pe latura de rasarit a palatului un pridvor catre aceste gradini pentru a înlesli accesul dinspre dormitoare. Admirând splendida gradina din antreul casei, în ziua de 9 aprilie 1655, batrânul domnitor trecea în nemurire. Aproape o jumatate de un veac mai târziu, Constantin Brâncoveanu, extinde gradinile, asigurând un corp de gradinari pentru întretinerea acestora.

Baia domneasca, descrisa de catre Paul de Alep, este construita, dupa moda turceasca, de catre Matei Basarab pe latura de nord-est a zidului de incinta, în apropierea palatului. Constructia dreptunghiulara cu dimensiunile de 5,50x14,7m era formata din din trei încaperi dispuse în sir. Prima, dinspre nord, prin care se facea accesul, avea inclus si un mic vestiar; a doua era baia propriu-zisa. Ultima încapere, ce nu comunica cu celelalte doua, era destinata cazanului de încalzire a apei. Sistemul de functionare al baii era cel clasic romano-bizantin, aburul fiind dirijat prin conducte din sala cazanului în baie.

Casa Balasa a fost construita de Balasa, doamna voievodului Constantin Cârnul odata cu lucrarile de refacere si înbunatatire aduse Bisericii "Sfânta Vineri", în apropierea careia de altfel se si afla. Scopul initial era acela de casa de oaspeti si azil pentru saraci. Cladirea exista si în zilele noastre fiind bine conservata. Constructia, fara etaj, este de forma paralelipipedica, având patru camere dispuse câte doua de-a lungul unui colidor central. Pardoseala este de caramida rosie, iar boltile sunt în cruce. Ca o curiozitate, Casa Balasa este singura cladire civila care pastreaza o pisanie a ctitorului.

Foisorul, a carui ruine sunt situate la 60m de spre est de zidul de incinta, a fost prima oara construit de Matei Basarab, fiind folosit lemnul ca material. Constantin Brâncoveanu reface constructia, din zidarie, astfel devenind un superb loc de odihna si recreere pentru cel ce se plimba prin parc. În ziua de azi nu se mai pastreaza decât temeliile si câteva coloane si capiteluri în Lapidarium.