Manastirea Brâncoveanu din Brasov, Sambata de Sus

Istoricul mânăstirii Brâncoveanu

 Înainte de a ne apleca asupra studiului propus, suntem datori să facem o scurtă prezentare a lăcaşului de cult cu o incursiune rapidă prin istoria locului, marcând etapele mai importante care au determinat evoluţia acestuia în timp.

Viaţa monahală făgărăşeană, aşa cum o cunoaştem astăzi pe baza informaţiilor din secolul al XVIII-lea, s-a dezvoltat pe fundamentul unor vechi aşezări mănăstireşti ce au apărut în peisajul ecleziastic local, încă din primii ani ai pătrunderii creştinismului pe aceste meleaguri. Susţinute în permanenţă de boierimea locală, iar mai târziu de domnii Ţării Româneşti, aceste centre au avut o influenţă covârşitoare asupra întregii zone, dovedindu-se prin activitatea lor a fi importante puncte de legătură între românii de pe cele două laturi ale Carpaţilor.

Spre deosebire de ctitoriile impunătoare din ţările româneşti vecine, unde viaţa monahală s-a bucurat de atenţia constantă a păturii înstărite a populaţiei, în Ţara Făgăraşului, cu excepţia Mânăstirii Voievodului Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, mânăstirile şi schiturile au fost ridicate din evlavia şi dărnicia călugărilor, preoţilor şi a credincioşilor de aici. De aceea majoritatea au fost aşezări modeste, localizate în apropierea satelor, cu o bisericuţă şi o casă ţărănească în jur, construite în general din lemn, arareori din piatră sau cărămidă, în care vieţuiau câţiva călugări, uneori şi călugăriţe bătrâne. În apropierea unor sate existau uneori câte două sau mai multe aşa-numite impropriu mânăstiri, în realitate fiind doar simple schituri.

Fiind lipsite de domeniile considerabile, caracteristice în alte zone, ele au ocolit aproape în întregime interesul documentelor de dinaintea secolului al XVIII-lea, rămânând în conul de umbră creat de neimplicarea lor în segmentele social-economice ale vieţii provinciei .

Amintite într-un mare număr de documente în sec. al XVIII-lea, ele apar în hotarele a 27 de sate, uneori chiar mai multe în cadrul aceleiaşi aşezări.

Ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, stă adăpostită astăzi, ca şi odinioară, sub înaltele pridvoare de piatră ale Munţilor Făgăraş, acolo unde lanţul lor se întrerupe parcă într-o uriaşă "poartă de trecere către fraţii de dincolo de munţi". Descifrând cu pasul străbunele poteci dacice, daco-romane şi apoi româneşti, pe unde înaintaşii noştri şi-au trecut turmele, durerile şi bucuriile câte vor fi fost, de o parte şi de alta a Carpaţilor, poate chiar prin această mare trecătoare vor fi venit meşterii pe care Voievodul Martir Constantin Brâncoveanu i-a chemat să înalţe cunoscuta biserică din Făgăraş odată cu vestita ctitorie de la Sâmbăta de Sus, în vecinătatea palatului unde plănuise să se retragă cu întreaga familie. Tot pe aici au trecut călugării aducând cărţi tipărite în Ţara Românească, când românii din această parte a Carpaţilor erau forţaţi să-şi părăsească legea strămoşească.